Petrișor Peiu, numărul doi în AUR, avertizează că formațiunea ar putea lipsi de la consultările convocate de Nicușor Dan pentru desemnarea unui nou premier. Participarea partidului depinde de caracterul real al discuțiilor și de măsura în care opiniile formațiunilor vor fi luate în calcul.
Senatorul a susținut că AUR nu va merge la Cotroceni dacă întâlnirile oficiale vor avea loc după ce deciziile au fost deja luate în cadrul unor discuții informale. „Dacă domnia sa va face niște consultări informale, în care va pune bazele unui guvern și după aia va face consultări formale, doar ca să se pozeze la televizor dând mâna cu diverși oameni, nu știu dacă are sens ca noi să participăm la acele consultări și probabil nu vom participa”, a declarat Petrișor Peiu.
AUR neagă negocierile politice
Reprezentantul AUR a precizat că partidul nu poartă negocieri oficiale pentru formarea unei majorități cu PSD sau PNL. El a respins și ideea existenței unor discuții informale pe această temă, explicând că o întâlnire obișnuită între politicieni nu echivalează cu o înțelegere politică.
„Nu avem discuții formale pentru crearea unei majorități, nici cu PSD, nici cu PNL. Nu există discuții informale pentru un astfel de subiect. Adică dacă beau o cafea cu, mai știu eu cine, de la PSD sau PNL, nu înseamnă ceva”, a spus senatorul.
Ce spune despre căderea guvernului
Petrișor Peiu a făcut referire și la moțiunea de cenzură care a dus la demiterea guvernului condus de Bolojan. În opinia sa, votul pentru înlăturarea executivului nu creează automat obligații sau acorduri privind formarea unei noi echipe guvernamentale.
Senatorul AUR a afirmat că PSD, despre care spune că ar fi fost influențat de Nicușor Dan, a exclus colaborarea cu partidul său pentru viitorul guvern. „Procedura moțiunii de cenzură și a demiterii unui guvern nu implică responsabilități privind înlocuirea guvernului demis”, a declarat Petrișor Peiu, adăugând că PSD a transmis după întâlnirea cu președintele că exclude un guvern alături de AUR.
