Pe via Gerolamo Morone nr. 1, la câțiva pași de cartierul modei din Milano, se află casa în care Alessandro Manzoni a trăit aproape șase decenii. Clădirea din secolul al XVIII-lea, cumpărată de scriitor în 1813, adăpostește astăzi un muzeu dedicat vieții și operei celui mai celebru romancier italian.
Vizita include aproape toate încăperile imobilului cu trei niveluri, unde un ghid detaliază prietenii, căsătorii și tragediile care i-au marcat existența lui Manzoni. Opt dintre cei zece copii ai săi au murit înaintea lui, iar ambele soții s-au stins în această casă. Prima, Enrichetta Blondel, a decedat la 42 de ani, în ziua de Crăciun, inspirând un poem neterminat al scriitorului.
Romanul Logodnicii ocupă un loc central în expozitie. Muzeul prezintă ediții rare, printre care cea din 1827, tipărită la Livorno, și cea din 1840, publicată la Milano, supranumită Quarantana. Pentru aceasta din urmă, Manzoni a colaborat cu litograful Francesco Gonin la realizarea ilustrațiilor care au devenit cele mai cunoscute din istoria cărții.
O atenție specială este acordată epidemiei de ciumă bubonică din jurul anului 1630, descrisă în roman. Printre lucrările expuse se remarcă o acuarelă a lui Gaetano Previati, realizată pentru ediția din 1900, și pictura lui Carlo Belgioioso din 1857, intitulată Despărțirea de Cecilia, care redă scena în care o mamă îndoliată îi încredințează groparului trupul fiicei sale.
Muzeul evidențiază și contribuția lingvistică a lui Manzoni. Între 1827 și 1840, scriitorul a revizuit textul romanului, înlocuind termenii regionali și arhaici cu dialectul florentin contemporan, contribuind astfel la formarea unei limbi italiene comune cu două decenii înainte de unificarea țării. Tot el a redactat ulterior raportul despre unitatea limbii italiene și mijloacele de difuzare a acesteia.
Camera de lucru, cu biblioteca de aproximativ 3.000 de volume, biroul auster și obiectele personale ale scriitorului, printre care mantia, pălăria și bastonul, completează portretul unui om a cărui operă a depășit granițele epocii sale. Fațada elegantă a clădirii privește spre piazza Belgioioso, acolo unde Milano continuă să pulseze indiferent la trecerea timpului.