Deși anual mii de români aleg să plece la muncă în Germania, faptul că România este un stat membru al Uniunii Europene, ne oferă câteva avantaje.
Printre aceste avantaje, se numără și faptul că, Românii care muncesc legal în Germania, și au reședința în România, au acces la alocația europeană, care înseamnă o prestație de tip familial și are de fapt același regim ca alocațiile din sistemul Românesc.
Astfel, în Germania au dreptul la alocație toți copiii care au reședința în acest stat, sau in unul dintre Statele Membre UE, dacă unul dintre părinți își desfășoară activitatea în Germania.
CE VALOARE ARE ALOCAȚIA PENTRU COPII ÎN GERMANIA ÎN 2022?
În 2021, creșterea Kindergeld a fost de până la 15 euro. Pe site-ul guvernului federal, creșterea beneficiilor în 2022 a fost, din păcate, anulată. Aceasta înseamnă că tarifele din 2021 se aplică cel mai sigur și în acest an. Kindergeld este o plată lunară pentru fiecare copil. În 2021, tarifele au fost următoarele: 219 euro pentru primul și al doilea copil, 225 euro pentru al treilea copil, 250 euro pentru fiecare copil suplimentar
În cazul în care nu mai lucrați în Germania sau ați hotărât să vă întoarceți acasă, trebuie să știți că este responsabilitatea dvs. să anunțați autoritatea “Familienkasse” despre acest lucru, deoarece beneficiul de primire a alocației pentru copil în Germania trebuie sistat..
DACĂ COPILUL MEU ESTE ADOPTAT AM DREPTUL LA ALOCAȚIE?
Românii care muncesc în Germania au dreptul la alocație de stat pentru copii, chiar și în cazuri particulare, cum ar fi copiii adoptați, copiii vitregi preluați în gospodării de partenerii de viață, copiii preluați în plasament.
De asemenea, este important să știți că toți copiii cu dizabilități care nu se pot întreține singuri au dreptul la alocație pe termen nelimitat, cu condiția ca înainte de împlinirea vârstei de 25 de ani, dizabilitatea să fie încă existentă. Pentru a putea primi alocația pentru copil în Germania, în aceste cazuri expuse mai sus, este nevoie de respectarea unor condiții speciale și va fi necesar să dovediți aceste lucruri cu acte legale.
PÂNĂ LA CE VÂRSTĂ SE PLĂTEȘTE ALOCAȚIA?
Aveți dreptul la prestația Kindergeld în principiu:
- pentru toți copiii cu vârsta de până la 18 ani;
- pentru copiii cu vârsta de până la 25 de ani în învățământ;
- pentru copiii șomeri cu vârsta de până la 21 de ani.
Un părinte care a fost angajat legal în Germania de cel puțin şase luni sau care desfășoară o activitate independentă în Germania sau care este un lucrător detașat poate solicita alocația Kindergeld.
Pentru copiii mai mari de 18 ani se vor depune documente suplimentare care atestă continuarea studiilor.
Mai multe informații, găsiți accesând linkul.
SUPLIMENTUL KINDERZUSCHLAG
Kinderzuschlag este un supliment la prestația pentru copii Kindergeld și se plătește lunar odată cu aceasta. Valoarea suplimentului depinde de venitul familiei. În 2022, va fi 209 EUR pe lună per copil.
Se acordă părinților din Germania (ambii sau părinți singuri) care îndeplinesc aceste patru condiții:
- copilul are sub 25 de ani, este dependent de ei și locuiește cu ei;
- părinții primesc deja alocație pentru copii Kindergeld;
- venitul părinților este de cel puțin 900 euro pe lună (pentru un cuplu) sau 600 euro(pentru o mamă sau un tată singur), dar nu depășesc limita superioară de venit stabilită de legea socială;
- nu primesc ajutor de șomaj Arbeitslosengeld II.
Aveți în vedere faptul că este posibil ca unele regiuni din Germania să solicite documentele doveditoare traduse în limba germană.
CINE SUNTEM NOI? ȘI CU CE VĂ PUTEM AJUTA?
Pe blog-ul nostru veți găsi toate informațiile de care aveți nevoie în cazul în care va-ți gândit să încercați lucrul în Germania sau Austria. Noi ne vom ocupa mereu sa vă oferim articole interesante și potrivite pentru dumneavoastră. De asemenea, vă putem ajuta cu recuperarea taxelor în cazul în care ați muncit în Germania și Austria sau încă o faceți.
Noi vă stăm la dispoziție la:
- numărul de telefon: +40 369 805 805
- Whatsapp: 0771 441 296
- e-mail: office@migro.ro
De asemenea cu ajutorul aplicației noastre, îți poți depune singur dosarul la noi. Astfel noi vom putea începe demersurile necesare recuperării taxelor tale din Austria (dacă ai lucrat acolo în ultimii 4 ani).
Dacă dorești să afli informații despre modul în care funcționează impozitul pe salariu în Austria, poți afla cu un click aici.