miercuri, 26, martie, 2025
7.7 C
România

Folosirea teraselor în orice anotimp

Citește și

Toată lumea știe că pergolele sunt cele mai bune mijloace de protecție împotriva razelor solare directe. Cu toate acestea, nu toți știu că utilizarea unei pergole de aluminiu nu se limitează doar la vară, ci poate fi folosită și în orice alt sezon. Așadar, gama de pergole de aluminiu este o opțiune ideală care permite, în esență, folosirea teraselor în orice anotimp. Iar aceste pergole pot veni sub forma unor pergole bioclimatice sau pergole cu membrană PVC.

Dacă stăm să analizăm puțin, pergolele au un design elegant, capacități tehnice deosebite, calitatea unor materiale rezistente și o garanție care îți asigură o utilizare îndelungată. În poziția închisă a pergolei, apa este preluată și evacuată complet prin sistemul de jgheaburi, fără să pătrundă în zona de odihnă.

Fie că vorbim despre o pergolă cu membrană sau o pergolă bioclimatică, îți poți regla chiar tu cantitatea de lumină pe care o vrei pe terasă, prin retractarea acoperișului. Controlul automat al pergolelor crește confortul vieții și face posibilă reglarea umbririi, iar razele solare nu pot pătrunde pe terasă dacă tu nu vrei.

Pergola cu închideri pentru terasă

Accesoriile pentru închideri terasă sunt absolut necesare pentru a crea un colț protejat pe o terasă în aer liber. Completată cu sisteme de umbrire verticale sau cu geamuri glisante, pergola se transformă într-un mediu cald, primitor și protejat de vânt, ploaie și chiar zăpadă. Sticla glisantă face posibilă folosirea teraselor în orice anotimp, cu o singură acționare manuală sau electrică.

Spre deosebire de o verandă din cărămidă și beton, sau de o terasă realizată din elemente solide și greoaie, structura pergolei este ușoară și bine construită, dar nici la fel de ușoară și instabilă precum niște copertine. Se va încadra perfect în orice interior și stil, chiar dacă nu te-ai gândit dinainte la extinderea unei terase suplimentare. 

Iluminarea încorporată va adăuga confort la serile calde de vară și în zilele reci de iarnă, iar telecomanda va simplifica cât mai mult controlul sistemului.

Pergola bioclimatică

Leader-ul în protejarea teraselor, în special pe timp de iarnă, este pergola bioclimatică: un model inovator cu structură și lamele de aluminiu, care permite controlul individual al climei și creează microclimatul perfect pe terasă. 

Lamelele pivotante aerodinamice se deschid la unghiuri diferite și, atunci când ai nevoie, se asamblează într-un acoperiș solid, impermeabil chiar și în cazul ploilor abundente. Acest tip de pergolă are un design ergonomic și stabil, rezistență excelentă la rafalele puternice de vânt și, de asemenea, foarte rezistent la zăpadă. Poate susține aproximativ 200 kg de zăpadă/mp, permițându-ți să ții terasa acoperită chiar și atunci când ninge puternic, pentru a-ți proteja terasa.

Materialul folosit pentru structura este un aluminiu extrudat vopsit în câmp electrostatic, rezistent la rugină. Aluminiul nu este supus coroziunii, are rezistență și ductilitate ridicată, și întreține calitatea pergolelor în condiții meteo extreme.

Iar structura de aluminiu poate fi personalizată în culori care să se potrivească cu mediul exterior, cu clădirea adiacentă sau cu elemente de design de pe terasă.

Se potrivește perfect oricărui stil de terasă exterioară, de la clasic la high-tech, oferind aerisire spațiului și extra-confort, pentru ca timpul pe care îl petreci pe terasă să fie cât mai de calitate.

Articole Recente