joi, 17, septembrie, 2026
21.6 C
România

Londra: prima operație pe creier asistată de AI a salvat vederea unui pacient

Citește și

Neurochirurgii din Londra au folosit, pentru prima dată în lume, inteligența artificială în timpul unei intervenții pentru îndepărtarea unei tumori cerebrale. Tehnologia l-a ajutat pe Rhys Hibbert, un bărbat de 48 de ani, să-și păstreze vederea.

Operația s-a desfășurat în luna mai, la Spitalul Național de Neurologie și Neurochirurgie (NHNN), parte a rețelei University College London NHS Foundation Trust. Detaliile intervenției au fost făcute publice abia joi, după ce pacientul a trecut de perioada de recuperare.

Tumora, cu un diametru de 11 milimetri, era localizată pe glanda pituitară. În timpul procedurii, echipa medicală a păstrat controlul complet, iar sistemul de inteligență artificială a analizat imaginile transmise în timp real de camerele video din sala de operație.

Programul a evidențiat prin coduri de culoare structurile anatomice care trebuiau protejate, inclusiv nervii și vasele de sânge din apropierea tumorii. Glanda hipofiză, vasele și nervii responsabili de vedere sunt grupate într-o zonă foarte restrânsă, iar medicii au avertizat că o eroare de un milimetru poate provoca orbire, accident vascular cerebral sau chiar deces.

Recuperarea pacientului

Hibbert a fost diagnosticat în 2024, iar la început simptomele au fost tratate fără intervenție chirurgicală. Ulterior, starea sa s-a agravat: a dezvoltat un dezechilibru hormonal sever și probleme de vedere, iar fără operație risca să orbească.

„Când mi-am revenit… puteam vedea totul din sală foarte clar”, a povestit pacientul. La o săptămână de la intervenție, el putea merge singur, fără ochelari sau baston, iar între timp s-a întors la serviciu, unde lucrează ca manager al serviciului clienți.

„Am senzația că am o vedere panoramică de 360 de grade asupra a tot ceea ce mă înconjoară”, a mai spus Hibbert.

Cum a fost folosit sistemul

Tehnologia fusese utilizată anterior de spital doar în scopuri de cercetare. Intervenția lui Hibbert a fost prima ocazie în care sistemul a fost folosit în timpul unei operații pe un pacient.

Dr. Sophia Bano, conferențiar în robotică și inteligență artificială la UCL și coordonatoarea tehnică a proiectului, a declarat că sistemul a fost antrenat cu sute de înregistrări video chirurgicale. Astfel, acesta a întâlnit o varietate de situații pe care unui chirurg i-ar lua mulți ani să le observe în practică.

„Acesta este conceput pentru a ajuta la recunoașterea în timp real a structurilor anatomice critice, a instrumentelor chirurgicale și a interacțiunilor tisulare, sprijinind chirurgul în timpul procedurilor extrem de delicate”, a explicat Bano.

Articole Recente