PNL și USR au anunțat că nu participă la activitățile parlamentare programate astăzi, cu excepția reuniunilor interne ale grupurilor. Decizia vine după modificarea componenței Biroului permanent al Camerei Deputaților pentru sesiunea ordinară de toamnă.
Funcțiile de secretar deținute de reprezentanții PNL și USR au fost atribuite unor parlamentari de la AUR și SOS România. Cele două partide consideră că schimbarea a fost făcută fără consultarea și negocierea liderilor grupurilor parlamentare.
Gabriel Andronache, liderul deputaților liberali, și Diana Stoica, lidera deputaților USR, au prezentat boicotul drept un protest față de ceea ce au numit tentativa PSD de a conduce statul într-o manieră autoritară. Cei doi au criticat și apropierea dintre PSD și AUR, pe care au descris-o drept un „amantlâc”.
Ce activități vor fi boicotate
Potrivit lui Gabriel Andronache, parlamentarii PNL nu vor lua parte la ședința plenului, la votul final, la reuniunile comisiilor și la ședințele conducerii Parlamentului. Boicotul vizează și Comitetul liderilor, în timp ce activitatea internă a grupului parlamentar va continua.
„Prin urmare, există inclusiv o decizie a Curții Constituționale care arată că modul în care s-au comportat ieri în plenul Camerei Deputaților, în mod abuziv, votând o modificare nediscutată de liderii de grup, nenegociată, nerenegociată de liderii de grup, este în mod evident un comportament abuziv și nu poate să reprezinte decât începutul sau semnele instaurării unei modalități autoritare de conducere a statului român”, a declarat liderul deputaților PNL.
Andronache a mai spus că parlamentarii formațiunii sale nu vor fi prezenți la activitățile parlamentare de astăzi, „cu excepția activităților de la grup”. USR s-a alăturat protestului și a anunțat aceeași retragere de la lucrările programate.
PNL și USR au transmis încă de ieri că vor sesiza Curtea Constituțională în legătură cu hotărârea prin care a fost modificată componența Biroului permanent al Camerei Deputaților. Formațiunile susțin că decizia a încălcat regulile constituționale și parlamentare privind reprezentarea grupurilor politice.
