Finanțarea sistemului românesc de sănătate a crescut cu aproape 30% în ultimii trei ani, iar contribuțiile la asigurările de sănătate reprezintă, pentru prima dată, mai mult de jumătate din banii alocați domeniului. Cu toate acestea, aproximativ 30% dintre pacienți plătesc direct pentru analize, medicamente și tratamente.
Un studiu privind transparența banilor din sănătate în 2025 indică cheltuieli totale de aproape 128 de miliarde de lei. Raportul evidențiază diferențe importante între fondurile alocate spitalelor și cele destinate serviciilor ambulatorii, dar și între sistemul public și cel privat.
De ce plătesc pacienții
Plățile făcute direct de pacienți au devenit a doua sursă de finanțare a sistemului, după contribuțiile de asigurări sociale de sănătate. Deși bugetele pentru medicamente au crescut considerabil, costurile suportate de români rămân ridicate.
„Bugetele pentru medicamente au crescut vertiginos și, cu toate acestea, românii plătesc încă mult pentru medicamente. Finalizarea celor două proiecte, mă refer la cel care stabilește prețul la medicamente, pe de-o parte, și cel care evaluează medicamentele inovative și modul în care ele sunt introduse în lista de compensate, cred că ar trebui finalizate urgent”, a declarat Alexandru Rafila, președintele Comisiei de Sănătate a Camerei Deputaților.
Cea mai mare parte a banilor direcționați către spitale este folosită pentru plata salariilor. Studiul arată că această structură de finanțare contribuie la diferențele dintre spitalele de stat și cele private, iar una dintre soluțiile propuse este ca statul să plătească aceeași sumă pentru același tip de serviciu, indiferent de furnizor.
În sectorul privat, 94% din finanțare este asigurată în prezent de pacienți. Fady Chreich, CEO al unei rețele private de sănătate, consideră că abonamentele medicale și asigurările private ar putea avea un rol mai mare în susținerea sistemului.
„Formula ideală din punctul meu de vedere este ca dumneavoastră, ca pacient, să nu știți dacă mergeți la privat sau la stat. Contează pentru dumneavoastră ca pacient să aveți servicii de înaltă calitate, să puteți să le accesați la timp, aproape de casa dumneavoastră”, a explicat acesta.
Milione de persoane fără asigurare
În prezent, aproximativ șase milioane de contribuabili susțin un sistem medical destinat unei populații de aproape 19 milioane de locuitori. Peste 95% dintre persoanele neasigurate au sub 60 de ani, iar autorii studiului estimează că aproximativ trei milioane de oameni obțin venituri nedeclarate și nu plătesc contribuția la sănătate.
„Noi am estimat că sunt aproximativ 3 milioane de asemenea persoane care astăzi nu sunt asigurate în sistemul de asigurări de sănătate și ne întrebăm cine sunt ei. Sunt persoane active, care participă sau nu pe piața muncii, dar în măsura în care participă trebuie să găsim soluții ca să-i descoperim”, a declarat Radu Comșa, expert în politici de sănătate.
Raportul propune mai multe măsuri pentru extinderea bazei de contribuabili și pentru o distribuire mai echilibrată a banilor:
- introducerea contribuției la sănătate pentru majoritatea celor 19 categorii exceptate în prezent;
- includerea pensionarilor cu pensii de peste 3.000 de lei în rândul celor care plătesc contribuția;
- identificarea persoanelor care lucrează fără forme legale și nu sunt asigurate;
- includerea transferurilor salariale într-un cost total al pacientului;
- direcționarea finanțării în funcție de pacient, indiferent de unitatea medicală aleasă.
Sorin Anagnoste, prodecan al Academiei de Studii Economice, susține că aceste schimbări ar putea contribui la lărgirea bazei de finanțare. La rândul său, Larisa Mezinu Bălan, vicepreședinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, a cerut Ministerului Finanțelor să reglementeze mai atent mecanismul de asigurare voluntară în sistemul public.
„Noi plasăm provocarea către Ministerul de Finanțe pentru a reglementa cumva cu atenție acest mecanism voluntar de asigurare pentru asigurările sociale de sănătate, sigur există soluții, le vedem în alte state membre implementate”, a declarat reprezentanta CNAS.
Prevenția, printre soluțiile propuse
Autorii studiului recomandă și dezvoltarea medicinei de familie și a serviciilor medicale comunitare, pentru reducerea presiunii asupra spitalelor. O altă direcție indicată este finanțarea mai consistentă a prevenției, chiar dacă aceasta presupune costuri inițiale mai mari.
„Trebuie investit mai mult în prevenție, chiar dacă aduce costuri inițiale mai mari. Pe termen lung, cu siguranță vom avea foarte multe beneficii atât în ceea ce privește starea de sănătate, cât și costurile pentru sistem”, a explicat Dragoș Garofil, expert în politici de sănătate.
Studiul „Transparența banilor din sistemul medical românesc” arată că bugetul sănătății s-a dublat în ultimii șase ani, însă vulnerabilitățile privind repartizarea fondurilor și accesul pacienților la servicii medicale rămân nerezolvate.
